Care sunt cei patru piloni ai dezvoltării creierului?
Dezvoltarea cognitivă, emoțională, socială și fizică reprezintă cele patru aspecte care trebuie dezvoltate în mod egal pentru ca gândirea copilului să fie puternică și bine echilibrată.
Timp de 3 ore alături de trainerul nostru o să afli:
• Care sunt sistemele cheie care ne dirijează percepția și cum poți înțelege stadiile de dezvoltare ale copilului dintr-o perspectivă acreditată;
• Ce influențează și modelează definitoriu modul în care gândesc copiii noștri;
• Cum se formează arhitectura creierului în primii cinci ani de viață;
• Care este influența părintelui în experiențele pe care le trăiește copilul;
…. și ai ocazia să înveți de ce este benefic să-ți lași copilul să învețe să facă față provocărilor.
A expune copilul provocărilor este necesar, sănătos și autentic.
La început, copilul poate găsi dificil să le facă față. Asta nu înseamnă că nu trebuie să aibă experiențe. Va cunoaște și va interacționa cu oameni noi, va a avea conflicte cu alți copii și va învăța cum să le abordeze corect, cum să comunice cu cei din jur.
Toți acești pași sunt necesari și benefici.